.

.

joi, 5 septembrie 2013

Hai! Da cu pumnu'n masa!

Nu-mi inteleg nesiguranta! Nu-mi inteleg visele, sentimentele, sunt trista, disperata si singura. Nu am de unde sa cer un sfat pentru ca nu vreau sa povestesc toata tragedia prin care am trecut. O spun cu subinteles, dar nu ma ajuta nimeni pentru ca nu pot oferi informatia completa din care sa se inteleaga ceva si sa pot fi ajutata. Ma retine! Poate pentru ca nu vreau sa cred ca se intampla si am doar imaginea aceea in minte de care nu reusesc sa ma desprind nicicum, dupa aproape o saptamana. Imi vine sa plang mereu si ma gandesc cat de repede pot lasa impresia ca am uitat sa am iertat atat de repede, cand realitatea e cu totul alta. Gresesc, stiu! Mi-e teama de mine si mai ales de exploziile tale de cuvinte si replici taioase si cel mai rau este ca dupa fiecare greseala vi cu pareri de rau si promisiuni in zadar. Iar eu iert atat de usor, tocmai pentru ca imi dau raspunsul cu care ma consolez si anume ca toti oamenii gresesc! Ma satur sa cer explicatii ale caror raspunsuri sunt foarte dificile sau chiar inexistente. Ma satur sa tin in sufletul meu dureri insuportabile, la fel ca junghiurile pe care le ai tu de la noii tai pantofi. A ierta inseamna a iubi! A nu ierta inseamna a te iubi pe tine mai mult, iar despartirea este asociata cu lipsa puterii de a ierta. Ma ingrijoreaza lipsa puterii mele de a ierta greseala celui pe care il iubesc si asta pentru faptul ca mi-a luat ceva vreme pana sa imi castige increderea, iar acum... a pierdut-o din nou. Am ajuns deja in situatia in care simt ca nu-mi mai cunosc omul care simt ca ma iubeste. Mi-e frica sa cred pana si asta. E groaznic! Intr-un fel e bine ca s-a intamplat, altfel traiam si azi cu impresia ca asa ceva nu mai exista si ca minunile chiar sunt pe Pamant. Acum, nu mai simt la fel. "Mai bine ros de lanturi, decat de remuscari! "

miercuri, 9 ianuarie 2013

Totul pentru nimic!

..Mi-am dat seama ca blogul asta este unul trist. Cand sunt fericita prea putin imi amintesc sa scriu, sa stie toata lumea cat sunt de fericita! Cand sunt trista, cand sunt in situatii in care simt ca nu mai pot, atunci imi vine sa scriu. Nu inteleg de ce... Azi am plans singura pe strada. Orice gand ma facea sa plang. A urcat in autobuz un batranel cu un cadru. Nimeni nu l-a ajutat sa se aseze pe scaun. Am inceput sa plang pentru ca imi era mila de el. Dimineata nu am inceput-o tocmai bine, asa ca m-am gandit sa plang putin. Ma simt singura, fara bani, fara nimic. Toti ma fac sa plang in fiecare zi. Poate sunt paranoica putin, dar in ultima saptamana parca toti au facut doar in ciuda mea. :( Nu stiu de ce cand dai de probleme, dai de toate odata! Asta nu e paranoia cu siguranta! Problemele mele nu vin niciodata pe rand. Sunt data la o parte de toata lumea. Cand ma iubesc, ma iubesc toti odata! Cand sunt bine, toti sunt alaturi de mine, acum cand nu mai sunt, nu mai e nimeni pe aici! :| Nu mai scriu! Gata!