.

.

vineri, 17 ianuarie 2014

De neconceput! De neiertat!

Am asteptat momentul acela... ani! Am crezut ca mi-a uitat pana si numele. Apoi am vrut sa cred ca am intrat in cutia cu amintiri langa alte pierderi ale sale. Nici in ziua de azi nu vreau sa cred toate cele spuse mai sus. Nu am vrut sa cred pentru ca.. nu doar am vazut, ci am si simtit cata iubire a putut avea pentru mine aceasta persoana. Si mai mult decat atat, sentimentul era reciproc. Mi-a fost ca a doua mama, sau poate chiar mai mult. M-a ajutat, mi-a dat sfaturi, m-a iubit! Chiar si dupa! Azi aveam ocazia dupa atata timp sa o vad, sa o strang in brate.. Nu vreau sa vorbesc din filme, dar poate destinul a vrut sa fie asa. S-a intamplat sa fiu DOAR AZI schimbul 2 pentru ca am avut treaba de dimineata. Cand am ajuns la munca, mi-a spus colega mea ca m-a cautat cineva. M-am uitat mirata si am cerut detalii..... Mi-a spus ca era o doamna blonda, eleganta si frumoasa care a intrebat cu zambetul pe buze de mine.... Colega mea i-a spus ca astazi sunt schimbul 2 dar sa ii spuna cine m-a cautat ca imi va transmite. Dupa ce am ascultat tensionata toata povestea, i-am spus colegei ca stiu despre cine e vorba. A asteptat sa vada daca stiu cu adevarat, iar dupa ce mi-a confirmat ca e asa am inceput sa plang si m-am intristat foarte tare. Tremuram de emotii, de oftica, de neliniste si parca ma simteam si vinovata ca mi-am ratat sansa de a o vedea si a o strange in brate. Mi-e foarte dor de ea... Si nu pot explica in cuvinte cat de dor! Sunt sentimente care nu vreau sa le ascund de nimeni pentru aceasta persoana minunata care merita sa fie iubita si respectata din plin! Mi-e rusine sa o sun sau sa o vizitez din cauza intamplarilor placute sau mai putin placute din viata noastra. Si imi pare atat de rau pentru ca am pierdut-o, dar tot atat de bine imi pare ca nu m-a uitat.. si poate o sa mai treaca pe la mine si atunci o voi vedea. Pana atunci ramane sa fac ce stiu mai bine... sa astept!