Ne invartim in cerc!

Lumea nu este decat un spatiu plin de oameni insipizi si impersonali. Naivi si artificiali. Toate eforturile mele de a intra in lumea ta, s-au lovit ca valurile de stanci. Se lovesc, se sfarsesc si revin la acelasi curs. Urla in mine neputinta de a ma exterioriza, de a spune ceea ce-mi doresc, ceea ce este gresit sau corect. Nu rezist sa te vad falsificandu-ti dorintele puternice.. Si nu te mai pot privi in ochi pentru ca mi-e frica. Mi-e frica de reactia ta si a celor din jur. Daca mi-as sparge viata ca pe o sticla, voit sau nevoit, as fi in stare sa lipesc cioburile si sa merg mai departe cu capul sus. Pe alta parte sufletul imi spune sa construiesc un zid al asteptarii vesnice si sa deschid ochii larg spre soare. Ma intreb daca vreau sa innebunesc cu tine sau fara tine. E greu, dar ma indrept totusi spre a innebuni cu tine! Aerul miroase a tine chiar si atunci cand nu esti. Miroase a tine cand vii si nu mai pleci. Imi amintesc cu emotii grave clipa cand ascultam ploaia deasa si zgomotoasa de afara si aerul nostru care devenise de nerespirat. Eram uda de ploaia infinita si rece care ma impiedica sa iti vad ochii mari si frumosi. Nici macar ea, ploaia, nu a reusit sa imi raceasca sangele fierbinte din vene. Vorbeam mult... Vorbeam ca sa imi ascund teama si sa nu ti-o transmit si tie. Sau poate vorbeam ca sa evit niste eventuale replici pe care mi le-ai fi putut spune si ar fi putut rani mai tare de atat! Era unul din putinele momente in care nu ma mai simteam "eu".Nu mai eram nici femeie, nici copil, nici apa, nici foc, nici buna, nici rea. Eram, insa, egoista si implinita! Profitam de un lucru pe care nici nu stiam ca mi-l doresc. Ma temeam sa nu ma innec. Asa ca am stat cuminte si am asteptat sfarsitul ploii. Urasc cand ma trezesc si imi dau seama ca totul a fost un vis urat!