~~~ Parintii ~~~
Primii pasi, primele cuvinte, primul zambet, primele lacrimi, primele gesturi amuzante... Parintii sunt fascinati cand vad splendoarea unui copil...
Mai tarziu, la gradinitza cand incepem sa spunem poezii, sa venim acasa cu buline rosii si negre, sa dormim la pranz... Sa iesim in parcuri, sa ascultam povestile de fiecare seara... Noi trebuie sa apreciem ca ii avem si sa fim recunoscatori ca datorita lor am ajuns atat de sus! Imi iubesc parintii la fel de mult...
Noi nu suntem niciodata siguri de ceea ce simtim… Nu stim daca iubim, daca am iubit, daca au fost doar iluzii... Eu, insa, stiu... Am iubit!!! Si mai stiu ca exista doua persoane pentru care mi-as da jumatate din viata... Parintii mei!
O sa incep cu mama care este cea mai frumoasa din lume (nu ma laud, e doar realitatea si parerea tuturor)... este cea de care depind...! Desi nu-mi place sa recunosc (am mai avut discutia asta) fara ea nu cred ca as putea sa ma descurc... Fara sa ii cer un sfat pe care sa-l urmez pentru ca stiu ca este sincer si spus din inima... Stiu ca isi doreste tot ce e mai bun pentru mine si ca si-ar dori sa fie mereu langa mine sa ma protejeze... Dar poate gandurile mele sunt prea imprastiate ca sa imi dau seama ca are dreptate... Desi sunt momente in care sunt convinsa ca nu mi se poate intampla nimic rau si fac pe viteaza pana in ultima clipa in care imi doresc defapt sa fiu acasa... Cu ea... dar e prea tarziu :))...(am trecut si prin dinastea sa stiti) =)) Cand sunt suparata ma simte... Oricat as incerca sa ascund asta...! Mama aprinde lumina in intunericul meu... Face eforturi mari ca sa am tot ce imi doresc... Incearca sa ma faca sa inteleg ca pe lumea asta nu exista UN SINGUR BAIAT! – cu asta m-am lamurit... :)) Promit!... Si face multe alte lucruri pentru ca eu sa fiu cea mai fericita...! Si daca ar trebui sa imi aleg un exemplu demn de urmat, ea ar fi “cel mai bun dintre cei buni”!
Tata... Are cel mai bun suflet! Si de multe ori imi lipseste... Cand plange, plang alaturi de el... Cand sunt suparata il sun si ma linistesc...
El a reusit sa realizeze in viata asta totul de unul singur, fara sa depinda de nimeni... Si-a facut propriile reguli pe care le-a respectat, si-a spus ca poate si a putut... A luptat pentru binele celor pe care ii iubeste si a castigat! Mi-e dor de clipele in care imi spunea povesti seara inainte de culcare, de zilele in care ieseam in oras la o savarina(pentru ca numai aia imi placea), de cele 10 minute libere din fiecare zi in timpul serviciului in care venea in fatza blocului doar ca sa ma vada, de toate surprizele pe care mi le facea, de zilele cand il legam cu atza de papiota de clantza usii ca sa nu plece, de orele cand asteptam cu sufletul la gura (dupa 3 luni de plans) a doua zi pentru ca stiam ca trebuia sa vina si imi era rusine de el :))... pentru ca aveam emotii... Mi-e dor de multe altele...
Daca as putea sa imi aleg parintii, i-as alege pe ei!!! Ii iubesc si le multumesc pentru ca eu sunt cea mai mare realizare a lor!!!
Comentarii